Incendiul de la sediul MAI a fost lichidat. Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale

Publicat: 22/08/2019, 09:10

UPDATE „În jurul orei 8.00, în această dimineață, echipa de primă intervenție a ISUBIF care este prezentă în MAI, a informat dispeceratul despre producerea unui incendiu într-un birou la nivelul etajului 6, incendiu care se manifesta doar cu degajare de fum. Până la ajungerea echipajelor de intervenție, a mașinilor de stingere, colegii mei din interiorul ministerului au reușit pătrunderea în spațiul în care s-a produs incendiul și, ajutați de un stingator, au reușit localizarea incendiului și ulterior lichidarea acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Bogdan Toma.

Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale.

„În acel birou, se aflau mai multe echipamente IT, din câte am înțeles, propuse spre retragere, au ars materiale plastice de unde și degajarea mare de fum. Nu a fost nevoie de evacuare sau persoane care să se evacueze. Intervenția a durat aproximativ 10 minute. În acest moment, incendiul este lichidat. În cazul instituțiilor publice și conform procedurilor de lucru în vigoare pe care dispeceratul le are la dispoziție, se trimit mai multe autospeciale pentru că vorbim de o instituție cu un număr mare de angajați și să prevenim alte situații de urgență trimitem mai multe autospeciale evitând astfel producerea de situații nedorite”, a completat Bogdan Toma.

Știrea inițială. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov a precizat, pentru MEDIAFAX, că un incendiu a izbucnit, joi dimineață, într-o cameră a corpului A1 a sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI) situat în Piața Revoluției din Capitală.

La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autoscară, două ambulanțe și o descarcarare.

A fost întrerupt și curentul în clădire, pentru a a securiza intervenția.

Surse din cadrul MAI au precizat pentru MEDIAFAX că la un birou de la etajul 6 s-a semnalat fum în interior, a intervenit pompierul de serviciu, dar, conform procedurii , a anunțat și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov, nefiind flacără deschisă. Nu au fost persoane care să acuze probleme medicale.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu...
Viața la bloc. Adevărul despre repartitoare. Cum sunt păcăliți oamenii
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat...
×